Evaluarea Inteligenței emoționale

Evaluare

16-18 ani +

Obiective

În perspectiva unei mai bune cunoașteri de sine, a conștientizării propriilor aptitudini interpersonale, intrapersonale, adaptabilitate, a managementul stresului și a stării generale de bine. Totodată, rezultatele evaluării pot fi corelate cu aspirațiile vocaționale ale persoanei evaluate pentru alegerea unui drum profesional in concordanță cu profilul adolesecentului.

Util în explorarea posibilităților de evoluție in viața personală din perspectiva inteligenței emoționale, dar și in cariera, cu aplicabilitate în mediile în care sunt luate aceste decizii.

Rezultatele evidențiate de test se referă la potențialul de performanță, mai degrabă decât la performanța în sine (adică mai degrabă potențialul de a reuși decât reușita în sine). Evaluarea poate fi utilizată într-o multitudine de medii în care este necesară evaluarea inteligenței emoționale și a potențialului de dezvoltare a acesteia, printre care medii organizaționale, educaționale, orientarea in carieră.

Tânărul va fi susținut în a-și descoperi potențialul de dezvoltare in planul inteligenței emoționale și in a găsi metodele cele mai potrivite de a-l pune in practică sau de a-l imbunătăți. Rezultatele obținute pot fi coroborate cu alte instrumente de evaluare (evaluare vocațională, a inteligenței cognitive) pentru a crea un tablou complex al tânărului evaluat și pentru a-l ajuta pe acesta să ia cele mai bune decizii in plan academic și profesional.

Metode de lucru

Folosind un test internațional avizat de Colegiul Psihologilor din România și normat pe populație românească.

  • Interviul
  • Completarea testului
  • Consiliere
Structura

Detalierea procesului de evaluare:

  • o întâlnire de cca. 1,5 ore a fiicei/fiului dvs. însoțit de părinți/părinte cu unul din psihologii Yourway, care va instrumenta dosarul;
  • evaluarea pe suport hârtie în prezența psihologului sau online pe baza instrucțiunilor și a codului de acces primit de la psiholog prin email;
  • interpretarea și redactarea raportului de către psiholog în termen de max. 2 săptămâni de la introducerea datelor în sistem;
  • întâlnirea de feedback, prezentarea raportului, concluzii și consiliere cu durata de 1 oră

Solicita o programare

Programeaza-te